De câte ori v-ați găsit copleșiți de emoții? De câte ori v-ați găsit copleșiți de emoții în momentele cheie, în acele momente în care performanța voastră rezida tocmai în maniera în care izbuteați să vă gestionați mediul intern?
Majoritatea suferințelor și a nereușitelor umane apar ca efect al acestor emoții distructive și ajung să ne afecteze atât pe noi înșine, cât și pe cei din jur. Astfel, una dintre cele mai mari responsabilități ale noastre ca ființe omenești este să ne asigurăm că suntem în controlul propriilor emoții, creând artă din ele, canalizându-le înspre construire, și nu înspre distrugere. De aceea, un instrument de o mare semnificație și aplicabilitate în viața mea, pe care l-am învățat în cadrul programului Willtitude, îl constituie neutralizarea emoțiilor în clipele de deturnare emoțională.
Imaginați-vă că voi, împreună cu punctele voastre sensibile, reprezentați fitilul. Lumea înconjurătoare reprezintă un amalgam de stimuli care în orice moment pot deveni flacăra care aprinde acest fitil. În analogia noastră, lanțul de gânduri care încep să apară, provocate fiind de interpretarea personală a stimulului, ilustrează procesul de ardere a flăcării până în punctul în care, dacă nu intervenim conștientizat, scăpăm chibritul și ne dăm foc proprii păduri. Și poate vă întrebați: “Frumoasă metaforă, însă cum anume mă ajută aceasta pe mine?“.
M-am întrebat și eu același lucru, iar Monica mi-a venit în ajutor: “N-ai cum să câștigi războiul dacă pierzi bătăliile. O luăm treptat!”. Astfel, un prim pas este să începem să ne dăm seama de momentele în care deja am picat pradă emoțiilor de această natură și să reanalizăm situația, cu ochi critic, detașat, extrăgând concluzii care să ne ajute pe viitor să întrerupem acest cerc vicios înainte să îl consumăm.
Pe măsură ce ne familiarizăm cu acest obicei de a ne observa tiparele de gândire și comportament, putem trece la următorul nivel: acela de a ne cunoaște fiziologia, impulsurile din corp produse de către reacția noastră la diverșii stimuli. Acest fapt ne permite să dilatăm timpul, în momentele de tensiune să respirăm, și, astfel, să ne recalibrăm înainte de a ne manifesta. Cheia aici este să ne identificăm gândurile și să acceptăm, totodată, emoțiile cu care acestea vin la pachet, să ne detașăm de poveste așa cum suntem tentați să o trăim, urmând să îi oferim o altă interpretare. Ne ridicăm deasupra personajului nostru, îl privim din exterior, și, ca niște demiurgi, îi oferim actorului din noi o nouă intenție. În alte cuvinte, călătorim de la furie, frustrare, angoasă la calmitate, claritate, bucurie sau putem spune că am aplicat tehnica de neutralizare învățată la Willtitude numită Zoom Out.
În momentul în care observăm incidența ridicată a anumitor stimuli ce reușesc să ne activeze, este un semn că avem o convingere mai subtilă ce ne poate limita. Ajutându-ne de specificul fiecărui moment în care ne consumăm din cauza faptului că așteptările ne sunt încălcate, putem remarca sursa tuturor acestor așteptări și, prin urmare, să o combatem de la rădăcină. Cum facem acest lucru? Ne schimbăm raportul cu propria convingere! Când conștientizăm tendințe toxice, creierul nostru automat se gândește și la alte perspective, unele mai sănătoase: “în regulă, așa nu, dar cum altfel?”.
Nu în ultimul rând, când ne confruntăm cu un munte de emoții, dincolo de acceptarea sentimentelor în complexitatea și puritatea lor, este esențial să descoperim lumina de la capătul tunelului și să ne conectăm cu ea. Dacă v-au plăcut metaforele de mai sus, vă mai las aici unele care pe mine m-au inspirat: asemeni păunului care după ce își mănâncă planta otrăvitoare devine mai puternic, asemeni pasării Phoenix ce renaște din propria cenușă… așa este și omul care rămâne conectat la emoția ce-o simte, la realitate, la prezent și vede beneficul în acestea.
Semnat, Redactor Ioana Manta