Vorbitul în fața unui public este o experiență prin care cu toții trecem la un moment dat, iar pentru mulți dintre noi poate fi o provocare, mai ales la început. Încercând să iau cât mai multe oportunități să-mi exersez această abilitate, m-am bucurat când am aflat că voi avea de susținut o dezbatere în fața clasei mele, alături de câțiva colegi.
Știam bine ce avem de făcut când a venit momentul să ne prezentăm proiectul. Deși emoțiile nu au ezitat să apară în momentul în care am simțit toată atenția clasei îndreptată asupra noastră, aveam încredere că ne vom descurca. Totuși, după doar câteva vorbe am fost întrerupți de intervențiile profesorului, moment în care toate planurile ne-au fost date peste cap. Brusc, dintr-o prezentare planificată în detaliu, proiectul nostru s-a transformat într-o dezbatere spontană, cu o multitudine de idei noi aduse în discuție.
Cea mai mare provocare pentru mine a venit atunci când am fost întrebată direct de profesor ce contraargument aș vrea să aduc, moment în care mintea mea s-a blocat. Nu pregătisem nimic în legătură cu ideea propusă. Simțeam ochii tuturor colegilor ațintiți asupra mea, iar liniștea din clasă parcă cerea neapărat un răspuns de la mine. Acel moment mi-a părut o veșnicie, fiindcă primul meu gând a fost „nu știu ce să spun” – nimic mai mult.
Simțeam că pot ieși din acel blocaj doar dacă îmi mut atenția pe dezbaterea în sine, în loc să mai ascult acea voce interioară care îmi spune că nu am o soluție pentru a ieși din situație. Deși a fost o schimbare mică a perspectivei mele, m-a ajutat să nu rămân blocată în propriile gânduri și să improvizez un nou argument. Am inspirat adânc și am început să vorbesc, lăsând în urmă acel moment.
Provocarea prin care am trecut atunci m-a ajutat să-mi dau seama că, deși vorbitul în public este de obicei imprevizibil, dacă rămân concentrată pe scopul meu și îmi păstrez calmul, pot să trec prin orice situație neprevăzută.
Semnat, Redactor Andra Medrega.