Cu toţii avem frici și asta nu e un lucru rău neapărat. Multe frici există pentru a ne ţine în viaţă- „mi-e frică să trec pe roșu că o să mă calce mașina” și astfel nu treci pe roșu și nici mașina nu te calcă. Dar degeaba rămâi in viaţă încă o zi dacă alte frici nu te lasă să o trăiești. Cele mai periculoase frici pe care le avem, care ne mănâncă cel mai mult din potenţial și libertate sunt fix fricile pe care noi le inventăm, noi le dăm sens și tot noi le dăm puterea să ne controleze subtil fiecare mișcare. Aș vrea să îţi povestesc cum am reușit eu să iau înapoi controlul din ghearele celei mai temute frici ale mele- frica de a fi abandonat.
În primul rând, trebuie să vrei să te eliberezi. De multe ori trăim cu impresia că am face orice să scăpăm de un mind set nociv, de o schemă adaptativă, dar realitatea nu e întotdeauna așa. Pentru mine a fost nevoie de un eveniment traumatic care să mă facă sătulă de cercul vicios în care intrasem încă din copilărie, care devenise confortabil și din care până atunci nu voiam să ies. A fost nevoie să pierd persoană de care îmi era cel mai frică să nu mă abandoneze vreodată. Așa că am trăit într-o realitate ce îmi derula frică, și a fost greu, un drum neuniform, dar unul necesar evoluţiei mele pentru că ajungi să te trezești într-o zi, poate peste o lună sau peste 5 ani, și realizezi că încă ești aici, dar de data asta ești singur, fără vechea ta prietenă ce a devenit acum un simplu gând iraţional. Se spune că de ce ţi-e frică nu scapi, și cred sincer că ăsta e un lucru bun pentru că singurul mod de a trece peste ceva e dacă treci prin acel ceva.
Semnat, Redactor Ilinca Dima