De Elena Radu
Imaginează-ți că ai în fața ta o pânză goală, albă! Ceea ce ai de făcut este să pictezi trăsăturile unui adolescent într-o zi obișnuită. Totuși, nu vei contura trăsăturile fizice, ci cele morale, psihologice, atitudinale, acelea care se desprind din modul în care persoana stă, zâmbește sau te privește. Portretul atitudinal este un fel de metaforă care încearcă să cuprindă înțelesul acestui concept, însemnând totalitatea caracteristicilor care țin de comportamentul adolescentului. În cadrul Willtitude-ului am descoperit cinci mari aspecte:
- Autoevaluarea sinelui în context social
După cum sugerează și numele, adolescenții sunt predispuși la a se gândi excesiv la ce ar putea gândi ceilalți despre ei, având senzația că oricine observă cel mai mic detaliu al modului în care se prezintă. În neuroștiință, este corelat cu cortexul prefrontal medial, cel care activează conștiința de sine. Așa că hai să adăugăm o privire pierdută prin mulțime și poate speriată la portret!
- Impulsivitate crescută, autocontrol slab
Cu toții suntem impulsivi, dar oamenii maturi se pot controla. Impulsivitatea înseamnă, pe de o parte, comportament puțin gândit, dar, pe de altă parte, și tăcere, deci poate fi impulsivă chiar și o persoană timidă, căreia îi e frică să vorbească în public, spre exemplu. De multe ori impulsivitatea și autocontrolul vin mână în mână, iar părțile creierului care se activează au legătură atât cu una, cât și cu cealaltă, însă care își face prezența cea mai simțită este cortexul prefrontal dorsolateral, care are rolul de a se ocupa cu ținerea în frâu a impulsurilor, dar zona nu poate fi folosită eficient întrucât se maturizează abia în jurul vârstei de 20 de ani.
- Stânjenire socială, hipersensibilitate socială
Adolescenții sunt adesea puțin cam stresați de public, oricât de restrâns ar fi, de multe ori simțindu-se stânjeniți să se afirme și să fie autentici. Această trăsătură se leagă mult și de autoevaluarea sinelui, prezentată mai sus, mai ales pentru că are drept zonă de control tot cortexul prefrontal medial. Totuși, nu trebuie confundate! O persoană poate avea un eveniment pe care să îl analizeze îndelung la mult timp după ce s-a încheiat, chiar dacă nu a simțit o sensibilitate socială.
Cred că e timpul să adăugăm și niște mâini care se frământă cu neputință, poate și niște sprâncene crispate care se chinuie să ia o decizie portretului nostru…
- Asumarea de riscuri prin reacția puternică la recompense și anturaje
De multe ori, noi, tinerii, căutăm validare, așa că suntem împinși să luam anumite decizii pentru a fi mai plăcuți, fiind perfect conștienți de posibilele consecințe nu neapărat benefice. În ciuda riscurilor la care ne expunem, suntem mai preocupați de dorința de a domina decât de ideea că ne facem rău singuri. Acum parcă portretul a căpătat și o privire întrebătoare, îndreptată către un prieten, încercând să caute confirmarea lui. Aici, zona creierului care intervine în abordarea acestui comportament este nuccleus accumbens, care are rol în căutarea recompenselor și a plăcerii.
- Predispunere la comportamente motivate de ceilalți
Această caracteristică ar putea fi numită și efectul de turmă. Dacă anturajul tău consideră un anumit tip de comportament „superior”, ai putea fi tentat să îl urmezi și tu, tocmai pentru a fi plăcut. Diferența dintre asumarea de riscuri prin reacția puternică la anturaje și această trăsătură este că prima se referă la situații punctuale, iar aceasta ține de modul tău de a fi și alterarea propriei persoane sau a principiilor tale morale până se potrivesc cu cele ale prietenilor tăi.
Pictura parcă începe să prindă o formă completă. Se poate observa că, în fundal, deja ești flancat de prietenii tăi și începi să crezi că te cercetează și la cea mai mică abatere de la regulile grupului, în loc de fețele lor, le vei vedea spatele. Parcă toată pictura a prins un iz de frustrare, dar nu de tipul furios, ci de cel trist, reprezentat prin gri-uri.
Oare cum arată pictura noastră? Arată bine? Tot ce văd eu, este un adolescent care încearcă să le facă pe plac celorlalți și poate să rămână și invizibil în același timp, conform cu așteptările tuturor și, eventual, ale sale. Dar așa ne dorim să ajungem? Aceste trăsături ne sunt benefice? Dacă nu, hai să luăm inițiativă și să modificăm treptat portretul până avem o lucrare de care suntem mândri!
Totuși, ideea pe care îmi doresc să insist încă puțin este că nu este vina adolescenților că sunt predispuși la aceste caracteristici din cauza dezvoltării incomplete a creierului. Acest adevăr nu înseamnă că nu putem lua inițiativă în a nu fi impresionați de aceste trăsături, de exemplu, pentru a scădea șansele de a ne asuma riscuri sau de a aborda comportamente motivate de ceilalți, putem avea grijă cum ne alegem prietenii și să ne asigurăm că anturajul ne împărtășește valorile. Pentru impulsivitate și autocontrol, autoevaluare excesivă în context social și stânjenire socială, am putea să ne oprim puțin din decizia pe care aproape că am făcut-o, adică să ne lăsăm controlați de aceste atribute, și să încercăm să le facem față rațional.
Semnat, Redactor Elena Radu